Părintele Diacon Ghinuţă Scopos
Părintele Ghinuţă s-a născut în anul 1926, în localitatea Osoi, judeţul Iaşi într-o familie distinsă şi cucernică de preot ortodox. Rămas orfan de tată la vârsta de doar 7 ani, va fi luat în grijă de bunicii de pe mamă care îi vor insufla aceeaşi credinţă şi educaţie aleasă pe care o primise de la părinţii săi, dar şi aceeaşi dragoste pentru a sluji lui Dumnezeu în calitate de cleric.
A urmat cursurile Seminarului Teologic Veniamin Costachi din Iaşi, iar apoi, deşi Biserica traversa o perioadă grea o dată cu instaurarea regimului comunist în România, va alege totuşi să se înscrie la Facultatea de Teologie, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Filosofie. Fiind student eminent, este remarcat de Mitropolitul Nicolae Colan şi recomandat pentru o bursă de studii în Grecia. Stigmatul de a fi teolog şi fiu de preot în contextul presiunilor politice ale regimului comunist ateu, îi vor schimba viaţa, împiedicându-l să-şi împlinească visul din copilărie de a deveni slujitor al Altarului. Va fi nevoit să aleagă, măcar pentru o vreme, un alt drum, angajându-se în anul 1950, contabil în agricultură, făcând ulterior şi studii economice.
După o frumoasă carieră în profesia de economist, o dată cu pensionarea, i-a ajutat Bunul Dumnezeu să-şi pună în lucrare vocaţia clericală din tinereţe. În anul 1990, la vârsta de 66 de ani, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Daniel îi aprobă cererea de hirotonie şi de atunci activează ca diacon pensionar la parohia noastră, împlinindu-se astfel şi dorinţa mamei sale – de care părintele vorbeşte întotdeauna cu emoţie profundă.
I-a dăruit Dumnezeu o familie deosebită: doamna Nina, care i-a fost alături în toate încercările pe care i le-a pricinuit regimul comunist şi fiica Teona, medic distins, pictor talentat şi poet inspirat. Ne mărturiseşte părintele: “Am căutat pentru fiica mea un nume care să evoce dumnezeirea şi de asemenea am căutat un nume care să nu aibă diminutive. În general nu-mi plac diminutivele. Îmi plac oamenii întegri, fără articulaţii şi contorsiuni”. În prezent bucuria familiei e completată şi prin nepoţica Nina, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi masterandă la Specializarea Administraţie Publică. Continuă părintele vorbind de familie: „Noi ne-am îmbinat, ne-am completat mereu unul pe altul, iar greutăţile ne-au sporit înţelepciunea, dar şi unitatea familiei”. Iar doamna adaugă: “Noi am fost frustraţi amândoi din cauza vremurilor: el a studiat şi nu a putut fructifica ceea ce a studiat, iar eu deşi am avut nişte merite nu am putut să studiez mai departe tot din cauza împrejurărilor politice”.
Un om realist, reţinut, cumpătat la vorbă şi echilibrat în atitudine, un om iubitor de cultură şi de frumos, un om modest, serios şi sobru, un om de suflet, un prieten devotat, un om conştiincios şi precis, iată în doar câteva cuvinte agonisita de virtuţi a celor opt decenii de existenţă.
Înapoi...

Biserica Toma Cozma din Iaşi, important monument istoric construit în anul 1807, pe coasta vestică a dealului "Muntenimii" (mai târziu „mahalaua Păcurarilor”) de banul Toma Cozma şi soţia sa Ecaterina, are două hramuri: "Sfântul Apostol Toma" (Hramul Mare - sărbătorit în Dumnica Tomei) şi "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina" (Hramul Mic – 25 noiembrie), corespunzătoare prenumelor celor doi ctitori principali ai sfântului lăcaş. Acestora li s-a alăturat, Maria Apostol Anastasiu Ketreanca, văduva unui grec descendent din familie de călugări, Apostol Anastasiu, aşa cum rezultă din pisania aflată pe peretele de vest al bisericii.