Sfinte Moaște la biserica noastră
Toți credincioșii care participă la slujbele oficiate la biserica noastră se pot închina la moaştele Sf. M. Mc. Ecaterina, ale Sf. Ap. Toma, ale Sf. Ap. Iacov, Ruda Domnului, precum şi la moaștele mai multor sfinți neomartiri din Grecia, ale unui sfânt mucenic din Palestina, precum și la un fragment din piatra de la Mormântul Domnului de la Ierusalim.
VideoPr. Mihai Mărgineanu despre moaştele Sf. M. Mc. Ecaterina, ale Sf. Ap. Toma, ale Sf. Ap. Iacov, Ruda Domnului, precum şi despre moaștele mai multor sfinți neomartiri care se află în biserică
Cu prilejul pelerinajului organizat de parohia noastră în Țara Sfântă, în perioada 25-30 septembrie 2017, a rânduit Bunul Dumnezeu ca părintele paroh Mihai Mărgineanu să primească în dar un mic fragment din moaștele unuia dintre mucenicii care au pătimit în măcelul dezlănțuit de invazia persană din anul 614 la Mănăstirea Sf. Teodosie din Palestina.
Cu emoție și recunoștință, Părintele Paroh Mihai Mărgineanu a mărturisit: Consemnez aceste daruri ca pe niște minuni atât în viața mea, cât și în viața parohiei, și sper ca și pelerinii care au participat, precum și ceilalți creștini să se poată folosi de aceste minunate binecuvântări. Mulțumesc Bunului Dumnezeu, care a arătat atâta dragoste față de noi prin mâna preoților care ne-au oferit aceste Sfinte Odoare pentru parohie.


Biserica Toma Cozma din Iaşi, important monument istoric construit în anul 1807, pe coasta vestică a dealului "Muntenimii" (mai târziu „mahalaua Păcurarilor”) de banul Toma Cozma şi soţia sa Ecaterina, are două hramuri: Sfântul Apostol Toma (Hramul mare - sărbătorit în Duminica Tomei) şi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina (Hramul mic – 25 noiembrie), corespunzătoare prenumelor celor doi ctitori principali ai sfântului lăcaş. Acestora li s-a alăturat, Maria Apostol Anastasiu Ketreanca, văduva unui grec descendent din familie de călugări, Apostol Anastasiu, aşa cum rezultă din pisania aflată pe peretele de vest al bisericii.
